Innovators for Children: EduMarket.ro

EduMarket.ro a fost construit din dorința de a crea un spațiu comun pentru furnizorii de servicii educațional și beneficiarii acestora. Mihaela Rond, co-fondatoare, povestește despre cum au început, cum trec peste obstacole și cum se diferențiază startup-ul lor în piață.

Povestea din spatele startup-ului

Edumarket.ro este proiectul de suflet a două tinere mame, care şi-au imaginat un univers al activităților educative şi recreative, atât pentru copii cât şi pentru adulți. S-a înfiripat oarecum firesc atunci cand s-au întâlnit interesele, pasiunile, aspirațiile dar şi nevoile noastre şi anume: 

  • dezvoltarea armonioasă, din punct de vedere fizic, cognitiv, emoțional şi social a copiilor lor
  • activități părinte-copil care să îi conecteze şi să creeze amintiri frumoase, 
  • evenimente cultural-educative 
  • spații de joacă neconvențională 
  • programe terapeutice prin joacă, poveşti, mişcare sau artă 
  • activități de socializare atât pentru copii cât şi pentru părinți
  • tabere pentru copii şi adulți 
  • workshop-uri de dezvoltare personală şi parenting

Toate aceste aspecte sunt vizate de platforma EduMarket.ro. Dorința noastră a fost să le facem mai cunoscute şi să le aducem mai aproape de cei interesați, să creştem gradul de conştientizare a beneficiilor pe care educația nonformală şi dezvoltarea personală le au în special în rândul copiilor, să contribuim la bunăstarea emoțională a generațiilor viitoare.

Cu ce vă mândriți

Suntem mândre că am reuşit să lansăm această platformă într-un timp relativ scurt, din surse proprii, cu foarte puțin ajutor extern, jonglând cu provocările de mame full time, și mai ales că am avut încă de la început peste 20 de parteneri – furnizori de programe educaționale, care  s-au molipsit de entuziasmul nostru şi care ne-au onorat cu încrederea lor.


Un obiectiv ambițios pentru viitor

Un obiectiv ambițios pentru noi este să extindem “acoperirea” la nivel național, să reuşim să “populăm” platforma cu oferte educaționale din cât mai multe oraşe din țară şi să devenim prima opțiune a celor care caută un curs sau o activitate educațională.

O provocare depășită

Principala provocare pentru noi a fost concurența reprezentată de rețelele de socializare: pe Facebook se pot crea uşor evenimente gratuite, partenerii noştri furnizori de servicii educaționale sunt deja foarte activi acolo, există multe grupuri în care cei înscrişi au acces la informații privind activitățile educaționale, pentru copii sunt şi alte platforme lansate, şi în general, informația pare a fi la un click-distanță.

Însă tocmai această cantitate mare de informații greu de structurat face din EduMarket un instrument cu adevărat util celor care caută un curs sau atelier. O persoană este asaltată zilnic cu mii de reclame şi informații. Căutarea pe motoarele de căutare poate fi şi ea o provocare, consumându-ți timp şi energie.

Pe EduMarket.ro ai posibilități de filtrare, ordonare, clasificare, poți găsi testimoniale, dar, şi oferte speciale. Intenționăm să dezvoltăm un sistem de loializare şi să implementăm plata în rate dar şi să ajungem la cât mai multe din activitățile educaționale pentru a oferi recomandări pe baza celor trăite și “testate” chiar de noi.

Urmărește parcursul startup-ului și a celorlalți participanți în programul Innovators for Children!